© Thorsten Greve

Un fragment din romanul „Annette, epopeea unei eroine” de Anne Weber

Anne Weber, scriitoare și traducătoare, s-a născut în 1964 la Offenbach. În 1983 a plecat la Paris unde a studiat Literatura franzceză și Literatura comparată în cadrul Universității de la Sorbona. Între 1989 și 1996 a lucrat ca redactor pentru diverse edituri din Franța.

Traduce atât din germană în franceză (Wilhelm Genazino, Sibylle Lewitscharoff și alții), cât și din franceză în germană (din scrierile lui Pierre Michon și Marguerite Duras etc.). Ultimele sale cărți publicate la editura S. Fischer sunt Kirio (2017), Ahnen (2015), Tal der Herrlichkeiten (2012), August (2011) și Luft und Liebe (2010). Pentru opera sa i-au fost acordate diverse premii, dintre care amintim Premiul „Heimito von Doderer”, Premiul 3sat, Premiul pentru Literatură Kranichstein și Premiul „Johann Heinrich Voß”. Anne Weber scrie în germană și franceză. Pentru romanul Anette, epopeea unei eroine a obținut în anul 2020 Premiul German pentru Carte.

Începe de jos. Are șaptesprezece ani, e în
vacanța de vără, cineva o abordează, un bărbat.
Așa ar putea începe o poveste de dragoste, dar nu
se întâmplă. Pe bărbat îl cheamă S., e prizonier
de război, și alături de alți doi, care la fel ca el
prestează servicii de interpretariat pentru comandatură,
e purtat prin oraș. Bărbații sunt supravegheați
mai degrabă neglijent. S. poate schimba cu Anette,
care tocmai trece pe lângă ei, câteva cuvinte
nebătătoare la ochi. E vorba despre niște
pachețele care ar trebui luate din
fața zidului fostei cazarme – acum lagăr
de prizonieri și duse la adresa notată
pe cel mai mic dintre ele (pe celelalte sunt trecute
adrese fictive). Ar vrea să facă asta? Dumneavoastră
ce credeți? Bineînțeles: e de acord. La adresa respectivă
locuiește o croitoreasă frumoasă și
deșteaptă, care se descurcă, știe să facă din nimic
ceva, cu atât mai mult acest pachețel.
Are părul blond împletit precum o coroniță
și reputația de a fi lăsat în urmă la Paris
o vie de folie, o viață nebunatică sau mai degrabă
de netrebnică, confirmată de un fiu care acum
e prizonier în Germania. Anette îl mai vede pe S.
de două sau trei ori înainte ca el să dispară
după cum s-a constatat ani mai târziu, la Londra.

Îi lasă în urmă Speranța, L’Espoir,
din nou un roman de-al lui Malraux
– despre războiul civil din Spania, pe care S.
îl cunoaște din interior – și câteva
alte cărți din bagajul său. După care
pleacă. Ea cunoaște oameni noi,
care o pun în legătură cu membrii
Rezistenței, un instit de exemplu, deci un
profesor din învățământul obligatoriu,
pentru care va purta, vara aceasta și următoarea,
tot felul de lucruri de colo colo cu Bicicleta.
Precum majoritatea lucrurilor și rezistența e
altfel decât ți-o imaginezi, adică nu o decizie
clară, de moment, ci o alunecare imperceptibil
de domoală înspre ceva despre care
habar n-ai. Primul lucru căruia trebuie
să i te opui e propria persoană.
Propria teamă. Ce se întâmplă dacă îi dă cineva
de urmă și o prinde cu scrisorile
și bunurile interzise? Învață că teama
este ceva care poate fi învins.

Trece un an, iar ea e tot în floarea vârstei.
Se poate maturiza cumva mai repede? Cât
trebuie să se mai lungească timpul în felul acesta
odios și, după gustul ei, lipsit de fapte? Cu inima
împărțită se înscrie la Facultatea din Rennes,
mai exact la medicină, în timp ce visează
din toată inima la o soartă plină de sacrificii
și fapte eroice. Din păcate lipsesc ocaziile,
Chiar dacă prin instit a găsit niște „contacte”,
nu în sensul în care numim noi astăzi
orice cunoscut, ba chiar din contră doar câteva
persoane de încredere, care au aceleași intenții
ascunse sau asemănătoare. Dar când o vor lua
în serios? De ce nu îi încredințează nimeni
nicio misiune? Când vor fi vânate uniformele gri-verzui,
acești vert-de-gris, cum sunt numiți soldații germani? Și
de ce străzile din Rennes nu arată încă precum cele cantoneze,
zguduite de revoluție, din romanul Cuceritorii, Les conquérants,
scris tot de André Malraux? Adversarul e doar
în mod suplimentar nazist, ca meserie de bază este
imperial-, capital- sau naționalist.

Între timp, din păcate, se aplică: așteptat și
mers cu bicicleta. O misiune neînsemnată
o poartă pe Anette în centrul Bretaniei,
într-un cătun aproape de Uzel, atât de mic
și obișnuit încât de atunci e de negăsit. Acolo,
în hambar, e deja o bicicletă, ciudat,
asemănătoare cu cea a tatălui ei, ah …, este a lui.
Vine prin urmare și el, deci el, … aici?
Asta-i dă de înțeles că nimeni, nici măcar mama,
alias Petite Marthe nu trebuie să afle de
întâmplătoarea lor întâlnire clandestină.

Totul e bine și frumos, dar evident mult
prea lipsit de aventură. „E inuman” (citat Anette)
„să lași atâta timp cu ochii în soare pe cineva
care e dispus să-și dea viața pentru un viitor
apropiat, sau nici măcar pentru un viitor,
ci pentru un ideal, prin urmare pentru ceva
ce nu poate fi atins. Într-un final îl întâlnește
la facultate pe Ze Ha, troțkist, care o trimite
la o adunare în Brest unde, cum e de așteptat,
plouă. Bărbații în uniforme negru-albăstrui,
din infanteria marină, se contopesc cu noaptea.
Anette cotește de pe o străduță întunecată într-una
și mai întunecată, bate la o ușă de trei ori, apoi
de două ori și spune: Aici e Dinan! Așa e înțelegerea.
Ea e Dinan, întruchiparea demnă a orașului.
Ora închiderii îi constrânge pe cei prezenți
(câțiva bărbați și trei femei cu tot cu Anette)
să poarte discuții tot restul nopții. Ceea ce ia naștere
acolo e un apel către soldații în uniforme gri-verzui,
redactat pe jumătate în germană, de a se distanța
de Cămășile brune & vestoanele negre. Cum adică?
Acești visători ai nopții chiar vor să-i convingă
pe soldații germani să se retragă? Să se dezmintă
de propria conducere? Se poate mai naiv de atât?
Anette ar trebuie să împartă pliantele respective

Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

Nadja Küchenmeister: drum prin cartier

Nadja Küchenmeister s-a născut în 1981 la Berlin unde și locuiește în prezent. Poemele și textele ei în proză au fost publicate în numeroase reviste și antologii. Volumul ei de debut „Alle Lichter” (2010) a fost desemnat „Cartea lunii” de către Juriul Orașului Darmstadt.

Becoming Visible: George State și Eva Ruth Wemme despre traducerea literară

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

Fragment din romanul „Carne de om” de Marcel Beyer

Marcel Beyer s-a născut pe 23 noiembrie 1965 în Tailfingen/Württemberg și a crescut în Kiel și Neus. Din 1987 până în 1991 a studiat Germanistică, Anglistică și Literatură comparată în cadrul Facultății din Siegen. A obținut numeroase premii dintre care amintim Premiul „Joseph Breitbach” în anul 2008, Premiul „Georg Büchner” în anul 2016 și Premiul „Peter Huchel” în anul 2021. Până în 1996 a trăit în Köln, apoi s-a mutat la Dresda.