Mihók Tamás | © arhiva autorului

Un poem de Mihók Tamás

Mihók Tamás e poet, traducător - din maghiară în română și din română în maghiară - și redactor-șef adjunct la revista Familia.

bla, bla, allez, allez

drumul cu zouhir la bucurești a fost ghriba,
multă pudră, praf de complezențe interculturale
peste crăpăturile micilor noastre istorii
unele soft, altele sfărâmătoare.
ne-am felicitat de la un punct încolo
că blablacar ni l-a scos tocmai pe el în cale,
clujovit prin asimilare,
cu bun-simț și glas modulat tehno:
zouhir. spiritul nostru cadaveric,
de angajați anxioși, dădea eroare
în habitaclul lui jovial,
era fâșneț în vorbă și la pedale,
îndrăznea la 100 la oră jocuri de cuvinte
în limba care îl primise cu brațele deschise și sarmale,
urca și cobora pe serpentine
cu o seninătate și-un tupeu postcoloniale,
mai ațipeam pe bancheta din spate și poveștile lui
cu prinți dizgrațioși și femei nemăritate judecate,
cu alcoolul „turistic” din vitrinele formale
și îndoiala pe care o are
față de legea supunerii arăbești
ni se îmbibau, pe nesimțite, în vis
cum în haine parfumurile dulcege, înțepătoare,
cu care parcă fusese dezinfectată mașina
la plecare.
„allah e sfint și profetul e sfint, de acord,
dar regele nu trebuie suveran in, cum i spune, sacralité,
el nu poate gresi in ghindire oare?”
ne-a purtat în copilăria lui
cu străzi împânzite de țesături și mirodenii, și glastre precare,
„tata mai sta acolo cu fratii, toti altii plecat
în sud de france sau macar la rabat.”
ne-a zis de securitate și structuri statale,
ne-a povățuit de căsnicie, de leacuri orientale,
fotbal și protocoale medicale,
fuma moderat, dar tare,
după fiecare episod funny
zvârlea chiștocul ars
pe drumurile naționale
și-și încrețea fruntea tuciurie la noi
în oglinda retrovizoare,
zouhir:
prietene uberist-medicinist,
cu mintea imersată-n maghreb
și picioarele zgribulite pe pedale,
mersi de trip, să fii iubit!

meritai bronz la mondiale.

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Cel mai frumos Sebald e cel pe care l-ai uitat în mașină

Întâmplarea a făcut să uit de ultimul Sebald până deunăzi, când am dat peste el, călduț, în torpedo – îl lăsasem acolo în ideea că o să-l citesc în natură, oprit pe vreun drum județean, departe de furtuna COVID-19 care se întrezărea la orizont. Nu mi-a trecut prin cap că n-o să mai circul decât unsprezece kilometri în următoarele două luni. Chiar dacă auzeam, vinovat, cum se dezgheață în pungi produsele congelate, am întârziat în parcarea din spatele blocului, lângă tufele de buxus, și nu m-am dat jos până n-am terminat prima din cele patru povestiri lungi, „Dr. Henry Selwyn”, din care puteți citi aici un fragment. A fost cea mai frumoasă călătorie bi-lunară la supermarket.

Două poeme noi de Teodora Coman

În cei zece ani care au trecut de la debutul său, Teodora Coman a publicat patru volume de poezii, cel mai recent fiind „Lucy” (Tracus Arte, 2021). Vă invităm să le căutați, să le redescoperiți.

3 poezii de Mara Cioroianu

Bogdan Coșa: De ce scrii, ce vrei de la arta ta?
Mara Cioroianu: Sper să transmită mai degrabă un flux decât un posibil ,,Ce bine scrie asta”. Să empatizeze cu publicul, mai ales că nu vorbește întotdeauna despre empatie.