bla, bla, allez, allez
drumul cu zouhir la bucurești a fost ghriba,
multă pudră, praf de complezențe interculturale
peste crăpăturile micilor noastre istorii
unele soft, altele sfărâmătoare.
ne-am felicitat de la un punct încolo
că blablacar ni l-a scos tocmai pe el în cale,
clujovit prin asimilare,
cu bun-simț și glas modulat tehno:
zouhir. spiritul nostru cadaveric,
de angajați anxioși, dădea eroare
în habitaclul lui jovial,
era fâșneț în vorbă și la pedale,
îndrăznea la 100 la oră jocuri de cuvinte
în limba care îl primise cu brațele deschise și sarmale,
urca și cobora pe serpentine
cu o seninătate și-un tupeu postcoloniale,
mai ațipeam pe bancheta din spate și poveștile lui
cu prinți dizgrațioși și femei nemăritate judecate,
cu alcoolul „turistic” din vitrinele formale
și îndoiala pe care o are
față de legea supunerii arăbești
ni se îmbibau, pe nesimțite, în vis
cum în haine parfumurile dulcege, înțepătoare,
cu care parcă fusese dezinfectată mașina
la plecare.
„allah e sfint și profetul e sfint, de acord,
dar regele nu trebuie suveran in, cum i spune, sacralité,
el nu poate gresi in ghindire oare?”
ne-a purtat în copilăria lui
cu străzi împânzite de țesături și mirodenii, și glastre precare,
„tata mai sta acolo cu fratii, toti altii plecat
în sud de france sau macar la rabat.”
ne-a zis de securitate și structuri statale,
ne-a povățuit de căsnicie, de leacuri orientale,
fotbal și protocoale medicale,
fuma moderat, dar tare,
după fiecare episod funny
zvârlea chiștocul ars
pe drumurile naționale
și-și încrețea fruntea tuciurie la noi
în oglinda retrovizoare,
zouhir:
prietene uberist-medicinist,
cu mintea imersată-n maghreb
și picioarele zgribulite pe pedale,
mersi de trip, să fii iubit!
meritai bronz la mondiale.
