| © Mihai Surdu

Un poem de Teodor Dună

Totul e posibil aici, exact ca în desene, și să mori și să nu mori chiar dacă ai murit deja. „flașneta babel” e ceea ce se întâmplă după ce totul s-a întâmplat deja. (Svetlana Cârstean)

Priveliște 

 

cel mai mult o flașnetă îmi lipsește.
o flașnetă din lemn alb,
din care să iasă
dintr-un buton albastru secret, dintr-un buton albastru
care devine încet-încet incandescent,
dintr-un buton care se preschimbă
într-o ciudată fântână arteziană,

și pe acolo să iasă
toți morții și toate moartele
și toți să fie
cum erau sau ar fi putut să fie,
dar neapărat toți vii și tineri.

și să se vadă, să se îmbrățișeze
o zi și o noapte, nu mai mult,
doar o zi și o noapte.
iar la întâlnire să fie chemați
toți cei care au fost și toți cei care sunt,
și să nu se mai știe
cui i s-a pus carne de-o zi
și cine va mai fi viu și mâine.

fără nici un folos și fără marea sită,
fără alte tunete și trâmbițe,
fără epilepsia cerului și a pământului.

doar de dragul întâmplării
să fie așa.

de dragul priveliștii tuturor oamenilor,
așa, urâți și frumoși,
mizerabili sau buni,
blânzi sau cruzi,
dar, ca prin minune, toți veseli
și tineri.

fără să se știe cine sau de ce,
fără nevoia întrebării și fără nevoia răspunsului.

să fie acolo doar să se vadă, să se ia în brațe,
să fie toți laolaltă, cei de acum șapte mii de ani
cu cei de acum patru sute, cei de acum trei mii
cu cei de acum optzeci și cu cei de acum.

toți toți toți

iar dacă vor afla ceva din alipirea aceea,
să tacă, să nu zică nimic mai departe,
să rămână între ei, numai între ei.

dar, neapărat, totul să fie doar de dragul întâmplării,
doar de dragul priveliștii – nimic mai mult,
măcar o data, te rog, să nu fie nimic mai mult.


Ce uriașe cantități de frumusețe conține cartea asta a lui Teodor Dună! O frumusețe hipnotică & crudă, „neîndurător de minunată“, cum spune el undeva, înspăimântătoare precum îngerii lui Rilke, splendidă precum rănile oribile & hipnotice pictate în anii ’30-’40 de Bacon. Îngeri din Rilke cu corpuri ecorșate din Bacon: asta e, de fapt, umanitatea din lumea lui Dună. O lume în care frumusețea nu mai salvează nimic. O lume în care până și din „trupurile pregătite de înviere nu a mai rămas decât o cicatrice mică în întuneric“. În fine, o lume în care fiecare vers e exact asta: o mică rană strălucind în întuneric. Pentru astfel de cărți precum a lui Dună a fost inventată poezia – cu micile ei superputeri care, asigurându-te că nu există salvare, te salvează întotdeauna.
(Radu Vancu)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Raluca Nagy are roman nou – și mișto, așa-i?

Cred că, spre deosebire de dată trecută, unde am vrut eu să fac ceva anume cu cartea pe care am scris-o, aici s-ar aplica mai degrabă principiul invers. Oricât de clişeu poate să sune, cartea asta a făcut exact ce-a vrut ea cu mine. În continuare, vă las spre lectură un fragment (deși cred că orice fragment din cartea aceasta mai rău bagă cititorul în ceață) pe care l-am ales special pentru DLITE, căci la Imperiali se vorbește limba lui Goethe.

2 poezii de Georgiana Bădescu

Scrisul e inițial un act egoist la mine, scriu ca să îmi vorbesc, nu scriu având în minte un alt receptor decât pe mine, scriu pentru și din amintiri, incerc să ordonez timpul, copilăria îndeosebi, cel mai dezordonat, fragmentat și singular eveniment pentru mine.

Cele mai frumoase poezii românești scrise de femei între 1990 și 2021

În volumul I al antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei”, apărută la Editura Cartier, Alina Purcaru și Paula Erizanu au pus cap la cap literatura scrisă de autoarele românce și moldovence între 1990 și 2021. Mai jos, 10 texte din cele peste 100 prezente în prima carte a acestui uriaș proiect.