| © Mihai Surdu

Un poem de Teodor Dună

Totul e posibil aici, exact ca în desene, și să mori și să nu mori chiar dacă ai murit deja. „flașneta babel” e ceea ce se întâmplă după ce totul s-a întâmplat deja. (Svetlana Cârstean)

Priveliște 

 

cel mai mult o flașnetă îmi lipsește.
o flașnetă din lemn alb,
din care să iasă
dintr-un buton albastru secret, dintr-un buton albastru
care devine încet-încet incandescent,
dintr-un buton care se preschimbă
într-o ciudată fântână arteziană,

și pe acolo să iasă
toți morții și toate moartele
și toți să fie
cum erau sau ar fi putut să fie,
dar neapărat toți vii și tineri.

și să se vadă, să se îmbrățișeze
o zi și o noapte, nu mai mult,
doar o zi și o noapte.
iar la întâlnire să fie chemați
toți cei care au fost și toți cei care sunt,
și să nu se mai știe
cui i s-a pus carne de-o zi
și cine va mai fi viu și mâine.

fără nici un folos și fără marea sită,
fără alte tunete și trâmbițe,
fără epilepsia cerului și a pământului.

doar de dragul întâmplării
să fie așa.

de dragul priveliștii tuturor oamenilor,
așa, urâți și frumoși,
mizerabili sau buni,
blânzi sau cruzi,
dar, ca prin minune, toți veseli
și tineri.

fără să se știe cine sau de ce,
fără nevoia întrebării și fără nevoia răspunsului.

să fie acolo doar să se vadă, să se ia în brațe,
să fie toți laolaltă, cei de acum șapte mii de ani
cu cei de acum patru sute, cei de acum trei mii
cu cei de acum optzeci și cu cei de acum.

toți toți toți

iar dacă vor afla ceva din alipirea aceea,
să tacă, să nu zică nimic mai departe,
să rămână între ei, numai între ei.

dar, neapărat, totul să fie doar de dragul întâmplării,
doar de dragul priveliștii – nimic mai mult,
măcar o data, te rog, să nu fie nimic mai mult.


Ce uriașe cantități de frumusețe conține cartea asta a lui Teodor Dună! O frumusețe hipnotică & crudă, „neîndurător de minunată“, cum spune el undeva, înspăimântătoare precum îngerii lui Rilke, splendidă precum rănile oribile & hipnotice pictate în anii ’30-’40 de Bacon. Îngeri din Rilke cu corpuri ecorșate din Bacon: asta e, de fapt, umanitatea din lumea lui Dună. O lume în care frumusețea nu mai salvează nimic. O lume în care până și din „trupurile pregătite de înviere nu a mai rămas decât o cicatrice mică în întuneric“. În fine, o lume în care fiecare vers e exact asta: o mică rană strălucind în întuneric. Pentru astfel de cărți precum a lui Dună a fost inventată poezia – cu micile ei superputeri care, asigurându-te că nu există salvare, te salvează întotdeauna.
(Radu Vancu)

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Emilian Galaicu-Păun în dialog cu 10 scriitori moldoveni

Întrebările au fost formulate – nu neapărat în această ordine – de Tatiana Țîbuleac, Alex Cosmescu, Emanuela Iurkin, Alexandru Bordian, Paula Erizanu, Victor Țvetov, Veronica Ștefăneț, Ion Buzu, Irina Bruma și Alexandru Vakulovski.

Caragiale. Scrisoarea pierdută (fragment de roman)

Bogdan-Alexandru Stănescu a publicat anul trecut unul din cele mai originale romane pe care le-am văzut aruncate pe piață în ultima vreme. În caz că l-ați ratat, dat fiind că e deghizat în biografie romanțată I.L. Caragiale, vă invităm să aruncați un ochi peste frazele de mai jos.

Două poezii de Anastasia Fuioagă

Anastasia Fuioagă: „Momentan scriu mai mult poezie, poate pentru că, sub aspect formal, simt că se potrivește mai bine cu ceea ce îmi impulsionează imaginația. „

Extraordinarul debut al Emei Stere

Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2020, la secțiunea Debut-Proză, Câştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2020
Copiii lui Marcel e o carte grăsuţă şi în general veselă, la care am scris (de mînă), cu multe întreruperi, vreo nouă ani. Datorită sau din cauza ei am dezvoltat diverse obsesii, asupra cărora m-am documentat intens: trăitul într-o comunitate, cultivarea plantelor, teoriile conspiraţiei, oamenii care dispar… Ca Marcel însuşi, mi-am făcut în bibliotecă un raft de utopişti. Am strîns fotografii, am desenat, am făcut calcule şi tabele. M-am distrat foarte bine, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.” (Ema Stere)