Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
dlite_icon_organic
© Vera Ion

Un poem de Vera Ion

Scriu mai multe, în general scriu când se mișcă în mine niște lucruri și vreau să le înțeleg, proiectez în afară, asta mai ales în poezie. În film și teatru, scriu ca să creez o discuție despre emoții și lucruri care sunt importante, și, așa cum zicea marele Tricky, "I wanna touch other people like I've been touched".
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Nume: Vera Ion
Data nașterii: 17 ianuarie 1981
Locul nașterii: București
Domiciliu actual: București
Cărți publicate: Copilul-cafea (Vinea, 2000), Acetonă (MNLR, 2005), Vitamine (Cartea Românească, 2006), Control Alt Delete. Weekend cu mama (Rao, 2009).


HEY BOY HEY GIRL

andreea mi-a spus că leg frumusețea de un loc

inima topește conturul

eram la un breakfast într-o dimineațăconfuză

era ora șapte în new cross

legi frumusețea de un loc concret
mi-a tastat ea

am un parfum de bărbat
și un parfum de femeie
în dulapul meu de lemn
oferit cadou de familia munteanu
(diplomați)

inima topește
conturul

alerg pe bandă și mă uit
la femei și bărbați
un ceas mare
pulsul
crește de la 113 la 150

respir sunt singură
când alerg ca și cum aș
alerga înăuntru

baieții nu au voie să plângă
baieții trebuie să fie strong
baieții au puță

dar după aia vine inima
și topește
topește
topește
topește

cine ești și ce drept ai mă întreb
sunt într-un avion mereu
și mereu se poate prăbuși

sunt deasupra norilor într-un soare
alb alături de o sută de oameni
transpirați spălați cu genunchi groși cu palme
cu gâturi cu cefe

și mereu pot cădea de acolo de sus
putem cădea toți și ne putem zdrobi și
ne putem amesteca cartilagiile și încheieturile și
zgârciurile

cum faci să nu legi frumusețea de un loc
cum faci să o ții vie

ce aveți voi cu frumusețea mea
cu parfumul meu
cu pizda sau
aoleu

alerg pe banda, alerg în interior

de câte ori stau la stop îmi vine să mor
văd uneori câte un barbat
construit perfect
de mă-sa
și mi se face nu rău dar
îmi vine să iau un ciocan

sincer, spre binele lui
spre binele nostru
poate stătea ceva în el care
trebuia eliberat poate
era singur
într-un hău poate fusese la un workshop
despre cum să fii bărbat

am avut un dialog cu
un bărbat inteligent autor de poezie
ca și cum aș fi datoare față de istorie
să tolerez
vorbele sale
despre
ce știe el că simt femeile

dupa aia l-am blocat

(caricatura, de ce vrei să fii o
caricatură de ce nu îți vezi de treabă ești o
caraghioasă la vârsta ta
să te mai
rujezi atâta să ieși atâta să
te împrietenești
ești mamă ești FEMEIE MĂRITATĂ
du-te acasă de ce te tot
plimbi atâta prin
metroul din londra cu
haine noi minunate în sacosha
du-te la treaba ta ai un
COPIL
UN COPIL
UN COPIL)

deseori simt un gust metalic pe limbă
mă întreb am înnebunit sau doar
am o inimă care nu îmi mai încape
în piept

semnele par a fi că sunt în
parametri mănânc dorm nu iau substanțe
dar există
un timp interior
un ochi al uraganului

există dragoste

ai grijă să nu îți superi bărbatul dacă
se supară bărbatul tău,
împacă-l, fii dulce, atinge-l ușor ca
să se topească norii de pe fruntea lui
tu poți face asta cu
blândețe
femeia e blândă
femeia înțelege
femeia îl așteaptă să
se întoarcă din supărare
și ea e frumoasă frumoasă frumoasă
și caldă caldă caldă
și senină senină senină
o femeie înțeleaptă
nu ține supărarea
supărarea o urâțește
ea știe că soțul că bărbatul că
OMUL EI
va veni la ea
ea știe să îl înțeleagă și să îl ierte
ea dacă se neliniștește,
atunci e prostuță
nu fi prostuță, draga mea

am auzit în mall unul zicându-i uneia
care plângea lângă dulăpioarele unde
îți lași bagajul, se frânsese și plângea
nu tare, mai mult mocnit și ăla îi zice
“mă suni când te liniștești da?”
și ea zice “nu pleca, te rog”
și el zice “mă suni când te liniștești”

iartă-mă dacă te-am supărat

nu suport să fii supărat pentru că
dacă ești supărat, eu atârn în aer

eu nu mai exist
eu exist doar când îți
pogori tu privirea asupra mea
și îmi dai sens
și îmi dai lumină
nu îmi lua sensul și lumina
soarele meu
femeia e luna
bărbatul e soarele

am un parfum de bărbat,
ironic de tot, el se cheamă STRAIGHT MAN
și un parfum de femeie
în dulap

mă opresc uneori în locuri și încerc
să înțeleg ce sau cine s-a mai lovit
de peretele inimii mele

care topește
topește
topește
topește
tot

și nu mai sunt
nici bărbat
nici femeie

și nu mai știu unde sunt și cum se cheamă
locul pe care îl traversez,

spune-mi care e orașul tău?
în ce oraș trăiești?

cine ești?

ce nume ai
cu adevărat?

ai numele pe care părinții tăi
ți l-au dat?
ai numele pe care ți-l spune
iubitul tău sau iubita ta
în șoaptă înainte
să îți ia viața
ai numele pe care
ți-l spuneai când erai mic
sau mică?
sau nimic?

inima topește tot.

nu vreau să leg frumusețea de o adresă
nu vreau să leg frumusețea de un act

nu vreau decât să

nu mă sufoc

nu vreau să îmi cocoșez spatele și să îmi
frâng mâinile și să îmi ridic sprâncenele
neputincioasă în
fața depresiei care miroase atât
de bine și atât de călduț și care
are așa un simț al umorului, e și puțin ironică,
și e și puțin simpatică, și
îmi dă să mănânc
mult
și mă leagană în brațe,
și mă face un copilaș
mic mic mic
și mă ține în siguranță siguranță siguranță
pentru că, cu ea,
nu trebuie să simt nimic
nimic
nimic

nu trebuie să risc
nu trebuie să schimb

este ea
mama mea.
și mă ține strâns în brațele ei
și spune că îmi face bine
și spune că știe ea.

nu o mai vreau

o scuip când o văd

nu cu patimă, mai mult așa
muncitorește.

și dacă nu e frumusețe,
dacă sunt o doamnă bătrână care
își face sprâncenele cu
dermatograf

dacă tot ce ar trebui să fac ar fi
să îmi găsesc un loc pe
niște frunze ude și
să aștept în liniște să mor

în timp ce trupul mi se umflă
și sprâncenele mi se ridică
și mâinile mi se frâng

dacă nu e o floare imensă de crin
ci doar o paiață?

cine m-ar putea ajuta?

dacă toate astea sunt

nu inima bună
ci inima rea?

îl privesc pe fiul meu și
vreau să fiu o femeie frumoasă
nu o mamă
care răsuflă greu

îl privesc pe bărbatul cu care împart
un apartament și vreau să fiu
o femeie și un bărbat pentru el așa cum și el
e bărbat și uneori o foarte fierbinte femeie

îmi privesc în oglindă
fatza de 40 și mă întreb

dacă totul deja s-a terminat.

tu
ești
bine?

poți să cazi pentru că
poți să îți dai drumul

poți să te ții în brate dar
uneori
în zilele alea
când ți-e rușine
cu rănile prin care
ți-au intrat alții în piept
și ți l-au ținut ocupat
când ți-e rușine și scârbă
și oricât ai freca, nu se ia

în zilele alea poți
să-ți dai drumul
și să te privești cum cazi și
să spui
așa era
scris.
totul ne-a condus către asta.
căci depresia are
cea mai fină geometrie
cea mai fină pânză
de păianjen,
cel mai fin suflu.

poți plânge cu lacrimi calde
poți lăsa
asta să ți se întâmple
ca un
ca respirația unui animal mare
care și-a lipit botul de tine
îi poți lua gâtul gros în brațe
și poți plânge mult
mult
mult
mult.

ieșeam într-o zi din stație
din tren
în new cross și

și am văzut
am văzut o fetiță frântă aruncată
de acolo până acolo
și de acolo
până dincolo și apoi
din nou și din nou și din nou
și fetița aia fusesem eu

și fetița aia se agăța cu unghiile de mine

nu te mai vreau, i-am spus.
iartă-mă. nu te mai iubesc.
nu stiu cine ești.
ești ca masca de peel off
ești coaja mea de banană
ești coaja pe care am ținut-o prea mult
pe rană.
ești tipa aia sacrificată, politicoasă,
zâmbitoare
căreia îi e frică de nebunie.
nu mai pot să te ascult.
ești fetița mamei.
nu am ce să mai fac cu tine.
ești o rochie prea mică iar eu
nu mai pot purta doar rochii.

și apoi, mi s-a făcut frig.

și apoi totul a înghețat.

și apoi mi-a răcit copilul.

vei supraviețui sau nu?
tu, cu sacoșa ta de minunate haine
care îți scrii repede în telefon
cuvinte
să recitești atunci când
realitatea nu va mai fi așa lichefiată
ci din contra
gri și prezentă și mirositoare

bărbații care merg noaptea la
o femeie acasă nu
vor decât un lucru
ea dacă îi crede, treaba ei
dacă îi crede când ei zic
“e ok nu trebuie să facem sex”
pentru ca știm cu toții nu e așa
ce vrea un bărbat
bărbatul e bărbat
numai la asta se va gândi
numai la tzâtzele tale se va uita
numai la coaie se va scărpina

persoane privindu-mi tzâtzele

eu privindu-mi tzâtzele

copilul meu privindu-mi tzâtzele

fac sală.
alerg.
uneori mă opresc.

femei la vestiar, în tzâtzele goale
ce ușor ai putea să
le privești
dar nu o faci
cum ai putea surprinde cu coada ochiului
în oglinda,
dar nu o faci,
îți pui castile
te intrebi dacă cumva
ești un bărbat deghizat
traversând vestiarul
și în cazul ăsta
ce fel de bărbat ești tu?

ale tale atârnă sunt mari sunt
de-alea de lăptăreasa așa cum
a zis instructorul violator de la yoga
sau de suflet bătrân sau în fine
generozitate maternitate

uneori ai vrea să le legi strâns strâns strâns cu
o bandă
și alteori nu.

ei își coboară privirile uneori cu
melancolie uneori cu o cuta între
sprâncene și privirea un pic
alunecată înspre gol
ca o suferință pe care o poți simți
în sutimea de secundă în care
își plimbă privirea
peste pieptul tău ar vrea să
se întoarcă la mama și să o fută atât de tare
încât să îi primească înapoi

nu vrei să fii mama mea? o să te respect
o să te urăsc o să te ador
o să te fut cu vinovăție
voi fi sublim de deprimat voi fi
atât de recunoscător voi bea
și te voi privi cu gelozie
și te vei simți a mea.

tu cum ești?

se spunea, spunea un mare poet persan

că inima topește tot
ne vom topi și noi conturul
e posibil să vorbim zile și nopți
încleștați scuipând cuvinte
și mâinile nu vor mai fi mâini
și picioarele nu vor mai fi picioare
și pula nu va mai fi pulă
și tzâtzele nu vor mai fi tzâtze și
răsăritul de soare apus va fi
și din cand în când ne vom vedea chipul
îmbujorat într-o suprafață lucioasă
și ne vom întreba
este chipul meu acesta de fapt
sau este o doar o paiață
și apoi vom uita
ce am întrebat și apoi se va lichefia
și vom păși de la o ușă la alta
fără frică
și din când în când
cineva în rădăcina capului ne va spune
ce caraghios ești ce penibil ești
îmi vine să vomit de cât de penibil ești
chiar acum adu-ți aminte de unde ai plecat
nu vei fi niciodată altceva decât
un penibil ratat
ai o varstă
ai o responsabilitate
ai o
condiție
ai un apartament la etajul x
ai un salariu ai un nume
ai un CNP

tu te vezi în mine și eu mă văd
în tine și nu am făcut schimb
de numere de telefon

eu uneori văd la sală o tipă cu brațe grăsuțe
care se privește în oglindă
și face genuflexiunile alea și
se privește în ochi
și

tu? cum ești?

inima
inima
inima
inima

când simți fior în ea
nu o lăsa
nu o uita
nu o îngheța
nu îți bate joc de ea
fă-o a ta

traversează câmpiile cu ea
mările cele întinse cu ea
fii frumoasă fii
cea mai frumoasă paiață
din viață.

și apoi vine tristețea
alergi înăuntru cu o sută la oră.

tristețea are o mască frumoasă
și e greu să fugi de ea, când ea e
chiar fatza ta.

și apoi te sperii și taci din gură și te faci mic
și apoi îți răcește copilul sau
răcești tu sau
oamenii golesc rafturi în mall-uri
și te gândești la ai tăi cum o să
moară
unul
câte unul

dă-mi putere
îți spui

dă-mi putere

înainte de a cădea din avionul acela
înainte de a-mi amesteca membrele
cu frica ascuțită din gâtul
femeii de lângă
bărbatului din dreapta
mai lasă-mă să văd o dată

ce am făcut ce am reușit când

începusem să pictez
chipul ăsta de păpușică
japoneză sau de bătrân japonez
când începusem frumusețea singur
să mi-o pictez.

singur.
și singură.

mai lasă-mă să alerg
ca un cal care are încă
picioare
mai lasă-mă să respir
înainte să-mi înfigi cuțitul
de panică în piept

un cal cu picioare tinere
puternice.

 

 

 

 

 

 

 

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin

Citește mai mult:

Vlad Drăgoi: „Am lucrat mult pe punchlines și mi-a fost la îndemînă”

Anul trecut apărea la OMG Publishing House volumul „Aer, păsări, bere”, de Vlad Drăgoi, care a atras imediat atenția cititorilor. Ca să o cităm pe Anca Zaharia: „Vlad Drăgoi este poetul ajuns la forma cea mai eficient distilată: nu mai vrea să epateze deloc, ci pare că simte că datorează mai mult mediului înconjurător decât semenilor, luând în calcul mereu simplitatea naturii și mecanismele previzibile după care funcționează aceasta, spre deosebire de oameni.”

Jurnal de Berlin (17): Străin m-am mutat, străin mă mut din nou

“E important să vrei să te schimbi”, spune J. Lui J. îi place să fumeze și să discute ore în șir despre politică. Mie îmi place să fumez și să stau ore în șir în muzee. Sunt sigură că marea Nordului e încă albastră, chiar dacă vara asta nu am reușit să fac baie în ea.

Un poem de Elena Boldor

„Elena nu se teme să arate piele învinețită pe sub strasurile de siliciu și să încerce să îmbrățișeze întreaga lume în gol, strângându-se de fapt pe sine la piept.” (Florentin Popa)