Emilian Galaicu-Păun | © arhiva editorului

Un poem inedit de Emilian Galaicu-Păun

Pentru că vom publica în curând un interviu cu Emilian Galaicu-Păun, de data asta, în dialog cu alți zece scriitori moldoveni, am zis să vedem și ce mai scrie redactorul-șef al editurii Cartier.

Imitatio Christi

 

Ştii de ce-i colţuroasă fiinţa? Că şira spinării şi ea-i, la origine,
tot un spin boieresc – n-ai călcat pe nici unul, la ţară, în copilărie? –
care caută cum ar străbate prin piele, de unde-i chemată să sprijine

carnea dată în floare, şi după în pârg – vorba vine – „ca viţa-de-vie
pe harag”, când, să prindă puţină culoare, şi carnea se roagă: „Înfige-ne
nouă-n inimă ghimpele dulce, ca-n The Nightingale and the Rose – să ne fie

şi altoi, şi vaccin!” (Nu-i totuna, că-l cântă Hardy* sau Atlas**, Mon amie
la rose; carnea nici ea nu-i aceeaşi, ’nainte şi după – minune pe care,
dintre toate formulele de admiraţie, neaoşa „-i dată în π!”

dacă-o prinde, şi tot mai rămâne de-o neprefăcută mirare.
Nu se-amestecă, în Desert Rose***, lovitura de glotă a lui Cheb Mami
cu belcanto lui Sting. Tot spin, spinul. Şi privighetoarea, tot privighetoare.)

Tot atâtea petale, bătăile inimii, de trandafir roşu-aprins
altoit cu o pasăre – ceea ce, dat fiind jertfa, se cheamă: grefat –
ori de câte ori carnea se prinde, căci sângele nu i-a venit, că „a prins”.

Animalul cu două spinări, tot un soi de rozariu de os, strecurat
printre degete,-n cursa lui contre-la-mort, şi din care odată desprins
se întoarce, la scurt timp, pe urmele sale, de zor „ca mireasa la pat”

(peste noapte, ajuns conjugal – să vrea până în măduvă, carnea/ să-ţi poată
osul până-n plăsele –, în care să îmbătrânească pe-o pernă, aceeaşi,
înainte ca moartea să-i – dacă-ntre timp nu i-a, viaţa – despartă).

Şi de ce, dacă tot a făcut-o din coasta bărbatului Domnul, femeia-şi
poartă, încă din naştere, rana – de unde chiar rana-i cea care o poartă?
Mersu-acela pe buza prăpastiei (dintre picioare) – s-o fluiere: „Ce i-aş

mai! aşa şi pe dincolo…” unii şi alţii – de unde îi vine?
şi-ncotro, dacă nu la o „desăvârşită-mpreună petrecere”, duce?
iar de-aici, răsucindu-se ca o spirală-ADN pe călcâie,-n terţine

suitoare à perte de vue, şi al cărei simbol e, sub o (mic), o cruce:
(căutată şi ea, terza rime, ca printre studente, la Filo, virgine,
ca să-ţi sară-n ochi când te aştepţi mai puţin, la bulgari, de pe garduri: «Зло куче»),

cea în care se-ncearcă, ori de câte ori o împunge sub coastă, Iisus.
2020 Anno Domini, luna decembrie. Dată în Paşte
à la lettre sărbătoarea Crăciunului: „Astăzi Fecioara pe Cel mai presus

de fiinţă Îl naşte”

_______

* https://www.youtube.com/watch?v=2ICFtXx546A
** https://www.youtube.com/watch?v=KeP-bJFg1bQ
*** https://www.youtube.com/watch?v=C3lWwBslWqg 


În vara lui 2020, în plin regim de carantină, tocmai citeam – ca redactor de carte – lucrarea  monumentală (în trei volume) a lui Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante, urmând să apară în toamna aceluiași an, la Cartier. Țin minte cât de tare m-a izbit imaginea oamenilor făcuți vreascuri din cântul al XIII-lea al Infernului, unde erau supuși unor chinuri veșnice sinucigașii („Nu frunză verde, ci de culoare cenușie; nu ramuri drepte, ci noduroase și răsucite; erau nu poame, ci spini cu venin”); sigur, citisem Infernul în studenție, în traducerea lui George Coșbuc, iar ceva mai târziu, și în tălmăcirea Etei Boeriu, dar altfel ți se arată un text (comentat!) la a doua sau a treia lectură. Serile, făceam lungi plimbări – de unul singur – prin parcurile de la Râșcani, cartierul în care stau în Chișinău, legând două-trei spații verzi. Într-una din seri, am cules un spin boieresc foarte frumos (ca o sculptură de Giacometti!), care m-a dus cu gândul la cununa de măceși a lui Christos. A fost punctul de plecare al poemului, redactat în terza rima (omagiu lui Dante!), numărând 33 (+ 1 scurt) de versuri (în anapest de 7 picioare), după vârsta Mântuitorului. 

Emilian GALAICU-PĂUN

Bogdan Coșa
Bogdan Coșa
Scriitor. Vezi „Cât de aproape sunt ploile reci” (Editura Trei, 2020).

Citește mai mult:

Două poezii de Teona Galgoțiu

Un pic de teroare, un pic de ludic, niște rime neliniștitoare, niciodată însă prea dramatic, niciodată prea jucăuș, totul și toate într-un echilibru fragil pentru că fetița nu mai e acolo să țină lucrurile sub control și ceva se întâmplă. – Elena Vlădăreanu

Cele mai frumoase poezii românești scrise de femei între 1990 și 2021

În volumul I al antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei”, apărută la Editura Cartier, Alina Purcaru și Paula Erizanu au pus cap la cap literatura scrisă de autoarele românce și moldovence între 1990 și 2021. Mai jos, 10 texte din cele peste 100 prezente în prima carte a acestui uriaș proiect.