◄Extincție
Oamenii pe care i-am cunoscut și locurile pe unde am trecut
s-au făcut, în urma mea, o planetă aflată în pragul extincției.
Se făcea apoi o intrare foarte îngustă la nivel biochimic
prin care abia am încăput amîndoi.
Știam că așa se întîmplă mereu cu senzațiile mai noi.
Nevoi aparente luau locul nevoilor reale din noi.
Cînd nu ne-am mai recunoscut
intrarea asta brusc a dispărut.
Sunt fantoma locurilor prin care am trecut.
Ar fi putut să fie un început al unei povești de dragoste
luxuriante, topite iremediabil în pante de indiferență.
Tot ce-am crezut că e iubire a fost de fapt o dependență.
Am citit despre autoreglare deficientă, sensibilități retrospective.
Am văzut dependența cum se desface în fîșii radioactive.
Am văzut zidurile în ruine întunecate, primitive,
sprijinite de diapozitivele memoriei afective.
I-am spus memorie afectivă și poate-i doar o lipsă de inițiativă
în a explora profunzimile unui sistem de sedimentare.
Poate că-i un documentar despre renunțare. Un sentiment acut
de ratare. O pictură în ulei. Geometria ei este istoria ei.
Port în mine fantoma oamenilor pe care i-am cunoscut.
Eu, element secundar al unei planete aflate pe moarte, dizolvate
în probabilități. O mulțime de gene activate de realități.
Un mediu de transfer. Un limbaj. Un reportaj despre fundația
chimică a naturii emoționale, un rebut al separării proximale.
Un faliment în „golul afectiv”. Creez prezent din tot ce am pierdut
în oamenii din locurile pe unde am trecut.
