Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
| © Marius Weber

„un tarif minim pe pagina de manuscris (decent) precum și respectul cuvenit când sunt menționate public cărțile sunt o chestiune de bun simț”

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie 2022, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi invităm și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

1. Ce te fascinează la această meserie? Care sunt provocările ei?

Jana Grohnert: Cea mea grea întrebare, direct la început! Cred că ceea ce le face pe traducătoare și traducători deosebiți e faptul că se dedică răspândirii și recunoașterii pe scară mai largă a literaturii unui alt om. Ăsta e un serviciu destul de mare. Și de cele mai multe ori o facem din dragoste față de limbaj, față de text, autoare sau autor, nu pentru că suntem plătiți nu știu cât de bine pentru asta.

Michael Pietrucha: Oamenii care traduc literatură sunt niște personaje gen spadă, artiste și artiști, niște tocilari ciudați care se mișcă real și artistic în zone multilingve încercând să i-o explice unei lumi pe cealaltă (lingvistic). Uneori, indiferent de cât de mult succes au sau câtă atenție primesc, anumite cărți există doar datorită inițiativei și încăpățânării traducătoarelor. Când ajung în cărți, îi văd pe oamenii ăștia ca pe niște cadouri care trebuie citite și tratate cu atenție. În final, mai e și treaba aia cu leafa mizerabilă. Trebuie să încercăm să devenim mai vizibili pentru că la fiecare carte în parte, noi, „părinții surogați”,muncim enorm și e solicitant până se ajunge la o formă ce poate fi prezentată, spre vânzare, unei edituri. Inflația ne afectează pe toți și un tarif minim pe pagina de manuscris (decent) precum și respectul cuvenit când sunt menționate public cărțile sunt o chestiune de bun simț.

 

2. Există cineva care te-a inspirat în ceea ce faci?

Jana Grohnert: Profesorul meu de doctorat, dr. Marco Sonzogni, care e, el însuși, poet și traducător. El m-a încurajat să continuu cu traducerea literară după ce termin masterul, să aplic pentru o bursă și să-mi dau doctoratul. Pe atunci nu știam că, de fapt, traduc în direcția greșită. Și când am aflat că ideal e să traduci doar înspre limba maternă, m-a tentat ideea. Cumva am zis: Maică, măiculiță, cam cât de departe pot merge?

Michael Pietrucha: În cei aproape 3 ani de când activitatea asta a devenit tot mai serioasă pentru mine nu a existat cineva anume. Dar am avut niște repere interesante (ca să evit prea pitorescul „exemple demne de urmat”): Uljana Wolf, poetă și traducătoare, Siarhei Matyrka, care a tradus Karabat, Erwin Moser și The Great Gatsby în belarusă și, nu în ultimul rând, Lydia Nagel, care mi-a fost mentor la atelierul LCB în 2022; e cunoscută în special ca traducătoare de teatru din ucraineană, belorusă, slovacă și poloneză, pe mine m-a ajutat cu volumul meu de poezii ucrainean, dar și prin lejeritatea interumană care o caracterizează. Să te descoperi e un proces greoi, dar „au ieșit scântei”, așa că pe viitor vreau să mă îndrept spre traducerea pieselor de teatru. (În lista asta ar trebui să mai fie câțiva.)

 

3. Care dintre cărțile pe care le-ai tradus ți-a plăcut cel mai mult şi de ce? Ai fost implicat/ă în vreun proiect care ți-a plăcut în mod deosebit?

Jana Grohnert: Momentan lucrez la teza de doctorat. Am abordat în proiectul meu, pe de-o parte, tematica traducerii într-o limbă străină, pe de alta, traducerea unei autoare sau a unui autor care s-a tradus singur, unde există, ca să spunem așa „două originale”. Ca studiu de caz am ales-o pe Anne Weber. Traduc din germană și franceză în engleză câteva pasaje din primele ei trei sau patru cărți. Îmi plac foarte mult cărțile ei. Îmi plac vocea, umorul, jocurile de cuvinte și modul în care lucrează cu și la limbaj.

Michael Pietrucha: Jumătate dintre cărțile pe care le-am tradus și publicat până acum mi-au fost propuse, celelalte au apărut din inițiativa mea. Cărțile pe care le-am primit spre traducere, „Der Staatsanwalt und der Richter“ despre Benjamin Ferencz la cei 103 ani ai săi și judecătorul Antonio Cassesse, și „Der Kampf um Rückkehr“ aduc în actualitate întrebări istorice și de drept internațional, spre exemplu, trag de mânecă Vestul pentru neputința afișată în războaiele din ultimii ani. Cumva în sensul de informați-vă și vorbiți abia apoi. Chiar dacă asemenea cărți ajung la un cadru restrâns de cititori, eu consider că mi-am făcut datoria în slujba binelui. Volumele de poezie pe care le-am tradus de curând , „Sarmatia“ din belorusă și „Chopins Herz“ de Jacek Dehnel (care urmează să fie publicat la sfârșitul verii) sunt importante pentru mine personal; am început să lucrez la ele din 2019, dar nu intru în detalii aici. Bineînțeles că mă bucur enorm că de un an lucrez  cu Lesyk Panasjuk la transpunerea poemelor lui din ucraineană în germană.

 

4. Ți-a făcut vreun cuvânt sau vreo expresie nopți albe?

Jana Grohnert: Nopți albe îmi face mai degrabă munca de cercetare. Ce mi se întâmplă însă de multe ori e ca atunci când citesc să nu mă pot concentra pentru că subconștientul meu tot mai caută o soluție potrivită pentru ceva ce încă nu am nimerit perfect într-o traducere. Așa că citesc și mă gândesc că o anumită expresie s-ar potrivi într-un loc sau altul și așa mă trezesc din nou în fața calculatorului, lucrând la traducere … Uneori vreau pur și simplu doar să citesc și nu să tot analizez limbajul! 

Michael Pietrucha: Poemul „Sarmatia“ constă din treizeci de poeme scurte, structurate în formă de scrisoare. A trebuit să mă consult cu Siarhei și cu poeta Maryja Mastysievic cu privire la sensurile și legăturile dintre anumite cuvinte. Într-un poem apare un joc de cuvinte construit pe însemnătatea istorică și culturală a orașului Vilnius. Fără să fie menționată expresia, belorușii știu că e vorba despre „Rabi pilna, budze Vilnja“ (Fii harnic și atunci vei fi în stare să scoți un Vilnius). Jocul e fain, dar poeta se joacă cu diferențele sonore dintre „pilna“(harnic, urgent) și „pylna“ (prăfuit). Pentru traducătorii în poloneză, rusă și ucraineană a fost floare la ureche, eu m-am decis însă pentru o mică completare, anexare a cunoscutei expresii „Vilnja (adică Roma) n-a fost construită într-o zi, chiar dacă din praf“.

 

5.Există vreun autor sau vreo autoare pe care ți-ar plăcea să-l sau sau să o traduci?

Jana Grohnert: Acum mă concentrez pe Anne Weber. Sper ca, după ce termin doctoratul, să se  găsească o editură care publică traduceri în limba engleză și care să fie dispusă să publice una dintre cărțile la care tocmai lucrez. În rest … sunt deschisă pentru orice. Apoi vreau să mă ocup puțin și cu literatura neerlandeză și să traduc ceva în limba germană.

Michael Pietrucha: Pe scurt, nu. Aș vrea să traduc din poloneză un clasic (Jarosław Iwaszkiewicz ar fi preferatul meu la ora actuală, sau Leopold Staff ( Rilke-ul polonez), „Piticul“ suedez de Pär Lagerkvist, dar deocamdată sunt recunoscător pentru orice ofertă.

 

6. Becoming Visible. Ce înseamnă acest motto pentru tine?

Jana Grohnert: Mă gândesc în special la vizibilitatea traducătorilor și traducătoarelor care nu traduc înspre limba maternă. Lucru care încă e un mare tabu și cred că a venit vremea să punem prejudecățile sub lupă și să ne întrebăm cât e realitate și cât moștenire a romantismului și naționalismului. Biografiile lingvistice sau identificarea cu o anumită limbă pot veni din motive cu totul diferite. La capitolul acesta se pare că literatura e mai avansată decât traducerea.

Michael Pietrucha:

Noi, traducătorii și traducătoarele, suntem vocile și ideile unor oameni care, prin natura limbii în care scriu, ajung la un public restrâns. Aș vrea ca noi, acești oameni și ideile lor să fim vizibili, pentru ca munca noastră să fie remunerată pe măsură. Ni se cuvine mai multă atenție și o remunerație corespunzătoare pentru noi și familiile noastre.

 

 

Jana Isabel Grohnert s-a născut în 1988 la Wesel, trăiește din 2012 în Noua Zeelandă. De curând a tradus în germană cartea autoarei neerlandeze Emily Joe.

Michael Pietrucha s-a născut în 1983 în Siemianowice Śl, Polonia și a venit de mic copil împreună cu familia în Germania. Traduce din poloneză, ucraineană, belorusă și engleză.

Picture of Manuela Klenke
Manuela Klenke
Traducătoare. Traduceri publicate: "Null Komma Irgendwas" (trad. "Interior zero" de Lavinia Braniște), "Sonia meldet sich" (trad. "Sonia ridică mâna" de Lavinia Braniște), ed. mikrotext, "Die grünen Brüste" (trad. "Sînii verzi" de Florin Iaru), ed. danube books. În prezent lucrează la o antologie de poezie germană contemporană care va aparea în 2022 la Casa de Editură Max Blecher.

Citește mai mult:

„prea puțină lume conștientizează rolul traducătorilor”

Dlite propune proiectul „Becoming Visible”, cu scopul de a aduce în atenția publicului larg oamenii care se află în spatele cărților de limbă străină, fără de care multe dintre lecturile noastre n-ar fi posibile. Începând cu 30 septembrie, odată cu Ziua Internațională a Traducerilor, vom publica o serie de interviuri, discuții virtuale între traducători și traducătoare din România și Germania. Îi și le invităm să ne vorbească despre provocările meseriei, metodele lor de lucru, precum și despre experiența lor profesională.

Fragment din romanul „Carne de om” de Marcel Beyer

Marcel Beyer s-a născut pe 23 noiembrie 1965 în Tailfingen/Württemberg și a crescut în Kiel și Neus. Din 1987 până în 1991 a studiat Germanistică, Anglistică și Literatură comparată în cadrul Facultății din Siegen. A obținut numeroase premii dintre care amintim Premiul „Joseph Breitbach” în anul 2008, Premiul „Georg Büchner” în anul 2016 și Premiul „Peter Huchel” în anul 2021. Până în 1996 a trăit în Köln, apoi s-a mutat la Dresda.

Retrospectivă 2021: Ce-au mai făcut autorii noștri în ultimul an

Dragi cititoare, dragi cititori,

de cinci ani ne străduim să vă prezentăm cele mai noi apariții editoriale, poeme și proză din spațiul literar german și român. Echipa DLITE vă mulțumește că ne sunteți alături și vă dorește sărbători fericite și un 2022 care să ne aducă liniște și sănătate.

Un fragment din romanul „Annette, epopeea unei eroine” de Anne Weber

Anne Weber, scriitoare și traducătoare, s-a născut în 1964 la Offenbach. În 1983 a plecat la Paris unde a studiat Literatura franzceză și Literatura comparată în cadrul Universității de la Sorbona. Între 1989 și 1996 a lucrat ca redactor pentru diverse edituri din Franța.