1. Ce te fascinează la această meserie? Care sunt provocările ei?
Jana Grohnert: Cea mea grea întrebare, direct la început! Cred că ceea ce le face pe traducătoare și traducători deosebiți e faptul că se dedică răspândirii și recunoașterii pe scară mai largă a literaturii unui alt om. Ăsta e un serviciu destul de mare. Și de cele mai multe ori o facem din dragoste față de limbaj, față de text, autoare sau autor, nu pentru că suntem plătiți nu știu cât de bine pentru asta.
Michael Pietrucha: Oamenii care traduc literatură sunt niște personaje gen spadă, artiste și artiști, niște tocilari ciudați care se mișcă real și artistic în zone multilingve încercând să i-o explice unei lumi pe cealaltă (lingvistic). Uneori, indiferent de cât de mult succes au sau câtă atenție primesc, anumite cărți există doar datorită inițiativei și încăpățânării traducătoarelor. Când ajung în cărți, îi văd pe oamenii ăștia ca pe niște cadouri care trebuie citite și tratate cu atenție. În final, mai e și treaba aia cu leafa mizerabilă. Trebuie să încercăm să devenim mai vizibili pentru că la fiecare carte în parte, noi, „părinții surogați”,muncim enorm și e solicitant până se ajunge la o formă ce poate fi prezentată, spre vânzare, unei edituri. Inflația ne afectează pe toți și un tarif minim pe pagina de manuscris (decent) precum și respectul cuvenit când sunt menționate public cărțile sunt o chestiune de bun simț.
2. Există cineva care te-a inspirat în ceea ce faci?
Jana Grohnert: Profesorul meu de doctorat, dr. Marco Sonzogni, care e, el însuși, poet și traducător. El m-a încurajat să continuu cu traducerea literară după ce termin masterul, să aplic pentru o bursă și să-mi dau doctoratul. Pe atunci nu știam că, de fapt, traduc în direcția greșită. Și când am aflat că ideal e să traduci doar înspre limba maternă, m-a tentat ideea. Cumva am zis: Maică, măiculiță, cam cât de departe pot merge?
Michael Pietrucha: În cei aproape 3 ani de când activitatea asta a devenit tot mai serioasă pentru mine nu a existat cineva anume. Dar am avut niște repere interesante (ca să evit prea pitorescul „exemple demne de urmat”): Uljana Wolf, poetă și traducătoare, Siarhei Matyrka, care a tradus Karabat, Erwin Moser și The Great Gatsby în belarusă și, nu în ultimul rând, Lydia Nagel, care mi-a fost mentor la atelierul LCB în 2022; e cunoscută în special ca traducătoare de teatru din ucraineană, belorusă, slovacă și poloneză, pe mine m-a ajutat cu volumul meu de poezii ucrainean, dar și prin lejeritatea interumană care o caracterizează. Să te descoperi e un proces greoi, dar „au ieșit scântei”, așa că pe viitor vreau să mă îndrept spre traducerea pieselor de teatru. (În lista asta ar trebui să mai fie câțiva.)
3. Care dintre cărțile pe care le-ai tradus ți-a plăcut cel mai mult şi de ce? Ai fost implicat/ă în vreun proiect care ți-a plăcut în mod deosebit?
Jana Grohnert: Momentan lucrez la teza de doctorat. Am abordat în proiectul meu, pe de-o parte, tematica traducerii într-o limbă străină, pe de alta, traducerea unei autoare sau a unui autor care s-a tradus singur, unde există, ca să spunem așa „două originale”. Ca studiu de caz am ales-o pe Anne Weber. Traduc din germană și franceză în engleză câteva pasaje din primele ei trei sau patru cărți. Îmi plac foarte mult cărțile ei. Îmi plac vocea, umorul, jocurile de cuvinte și modul în care lucrează cu și la limbaj.
Michael Pietrucha: Jumătate dintre cărțile pe care le-am tradus și publicat până acum mi-au fost propuse, celelalte au apărut din inițiativa mea. Cărțile pe care le-am primit spre traducere, „Der Staatsanwalt und der Richter“ despre Benjamin Ferencz la cei 103 ani ai săi și judecătorul Antonio Cassesse, și „Der Kampf um Rückkehr“ aduc în actualitate întrebări istorice și de drept internațional, spre exemplu, trag de mânecă Vestul pentru neputința afișată în războaiele din ultimii ani. Cumva în sensul de informați-vă și vorbiți abia apoi. Chiar dacă asemenea cărți ajung la un cadru restrâns de cititori, eu consider că mi-am făcut datoria în slujba binelui. Volumele de poezie pe care le-am tradus de curând , „Sarmatia“ din belorusă și „Chopins Herz“ de Jacek Dehnel (care urmează să fie publicat la sfârșitul verii) sunt importante pentru mine personal; am început să lucrez la ele din 2019, dar nu intru în detalii aici. Bineînțeles că mă bucur enorm că de un an lucrez cu Lesyk Panasjuk la transpunerea poemelor lui din ucraineană în germană.
4. Ți-a făcut vreun cuvânt sau vreo expresie nopți albe?
Jana Grohnert: Nopți albe îmi face mai degrabă munca de cercetare. Ce mi se întâmplă însă de multe ori e ca atunci când citesc să nu mă pot concentra pentru că subconștientul meu tot mai caută o soluție potrivită pentru ceva ce încă nu am nimerit perfect într-o traducere. Așa că citesc și mă gândesc că o anumită expresie s-ar potrivi într-un loc sau altul și așa mă trezesc din nou în fața calculatorului, lucrând la traducere … Uneori vreau pur și simplu doar să citesc și nu să tot analizez limbajul!
Michael Pietrucha: Poemul „Sarmatia“ constă din treizeci de poeme scurte, structurate în formă de scrisoare. A trebuit să mă consult cu Siarhei și cu poeta Maryja Mastysievic cu privire la sensurile și legăturile dintre anumite cuvinte. Într-un poem apare un joc de cuvinte construit pe însemnătatea istorică și culturală a orașului Vilnius. Fără să fie menționată expresia, belorușii știu că e vorba despre „Rabi pilna, budze Vilnja“ (Fii harnic și atunci vei fi în stare să scoți un Vilnius). Jocul e fain, dar poeta se joacă cu diferențele sonore dintre „pilna“(harnic, urgent) și „pylna“ (prăfuit). Pentru traducătorii în poloneză, rusă și ucraineană a fost floare la ureche, eu m-am decis însă pentru o mică completare, anexare a cunoscutei expresii „Vilnja (adică Roma) n-a fost construită într-o zi, chiar dacă din praf“.
5.Există vreun autor sau vreo autoare pe care ți-ar plăcea să-l sau sau să o traduci?
Jana Grohnert: Acum mă concentrez pe Anne Weber. Sper ca, după ce termin doctoratul, să se găsească o editură care publică traduceri în limba engleză și care să fie dispusă să publice una dintre cărțile la care tocmai lucrez. În rest … sunt deschisă pentru orice. Apoi vreau să mă ocup puțin și cu literatura neerlandeză și să traduc ceva în limba germană.
Michael Pietrucha: Pe scurt, nu. Aș vrea să traduc din poloneză un clasic (Jarosław Iwaszkiewicz ar fi preferatul meu la ora actuală, sau Leopold Staff ( Rilke-ul polonez), „Piticul“ suedez de Pär Lagerkvist, dar deocamdată sunt recunoscător pentru orice ofertă.
6. Becoming Visible. Ce înseamnă acest motto pentru tine?
Jana Grohnert: Mă gândesc în special la vizibilitatea traducătorilor și traducătoarelor care nu traduc înspre limba maternă. Lucru care încă e un mare tabu și cred că a venit vremea să punem prejudecățile sub lupă și să ne întrebăm cât e realitate și cât moștenire a romantismului și naționalismului. Biografiile lingvistice sau identificarea cu o anumită limbă pot veni din motive cu totul diferite. La capitolul acesta se pare că literatura e mai avansată decât traducerea.
Michael Pietrucha:
Noi, traducătorii și traducătoarele, suntem vocile și ideile unor oameni care, prin natura limbii în care scriu, ajung la un public restrâns. Aș vrea ca noi, acești oameni și ideile lor să fim vizibili, pentru ca munca noastră să fie remunerată pe măsură. Ni se cuvine mai multă atenție și o remunerație corespunzătoare pentru noi și familiile noastre.
Jana Isabel Grohnert s-a născut în 1988 la Wesel, trăiește din 2012 în Noua Zeelandă. De curând a tradus în germană cartea autoarei neerlandeze Emily Joe.
Michael Pietrucha s-a născut în 1983 în Siemianowice Śl, Polonia și a venit de mic copil împreună cu familia în Germania. Traduce din poloneză, ucraineană, belorusă și engleză.
