© Editura Tracus ARte

Valentina Șcerbani: Visele sunt ca niște articulații pentru corpul romanului

Valentina Șcerbani a debutat în 2019 cu romanul Orașul promis, la Editura Tracus Arte. Dumitru Crudu scrie despre acesta: „Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor.” Am dialogat cu autoarea unuia dintre cele mai frumoase romane din ultimii ani.

Pe parcursul scrierii cărții ți-ai ascultat vreun vis? Au fost semne prevestitoare?

Toate visele din carte sunt adevărate, adică visate. Dacă în realitate, poștașul din vis chiar a venit dimineață, în roman, i-am putut amâna sosirea. Visele sunt ca niște articulații pentru corpul romanului, au conținut și amprentă emoțională. Pentru mine sunt importante, pentru că de cele mai multe ori, un vis scurt poate comunica mai mult decât o realitate lungă. Sunt ca niște concentrații nervoase, durează puțin, dar sunt foarte intense. În plus, visul este întotdeauna atrăgător, pentru că e inexplicabil, uneori înspăimântător, și chiar misterios. Și la fel de important ca realitatea. Chiar și Vechiul Testament e străbătut de vise, visul lui Iacov cu îngerii sau visul lui Iosif, în care este anunțat ce să facă cu pruncul Isus.

În universul Orașului promis bărbații își permit să dea în femei, iar femeile le detestă pe alte femei. Scrii: „Ei erau bărbați și, în felul lor, își permiteau să facă ce vor. Aici pierderile, oricât de mari ar fi fost, rămâneau doar pierderi. Femeile, în schimb, detestau alte femei, dar reușeai să te obișnuiești cu oricine.” Cu toate astea, există frumusețe: „Lumea era frumoasă cu toate monstruozitățile ei.”

Lumea din care vine Ileana este o lume abrutizată, anti-idilică, rece, aproape mecanică. Un oraș cu trecut comunist care își lasă amprenta prin traume sociale și consecințe ca atare. Violența nu are sex, doar manifestări diferite, iar lipsa dragostei naște monștri. În acest univers, cei sensibili sunt percepuți ca niște anticorpi, iar organismul social îi avortează sau îi mutilează. Chiar dacă este o carte doar cu personaje feminine, masculinitatea este foarte prezentă și se manifestă în diferite forme și situații, de la absența tatălui până la imitarea comportamentului masculin. Există totuși frumusețe pentru că omul se obișnuiește cu orice. Cam în toate situațiile, pentru a se salva sau pentru a supraviețui, caută firicelul de care să se agațe. Asta face și Ileana, deși aproape inconștient, copilăresc. Ileana visează și Ileana speră. Iar aceasta este puterea ei.

Personajele din volum au propriile ritualuri pentru „a-i feri de morți” pe cei mai puțin puternici. Cum își capătă independența Ileana într-o lume care pare să o priveze de ceea ce este apropiat de firesc?

Ileana „arhivează” lucrurile neplăcute, amintirile urâte, durerea, lipsa mamei, absența tatălui. Izolează o lume în interiorul altei lumi. Ca acest cutremur interior să nu se producă, ea eliberează presiunea acumulată în puseuri mici, numite Arhivarium.

Personajul Ileana are de multe ori un discurs poetic în încercarea de a-și căuta o direcție. Care a fost parcursul pentru căutarea vocii ei?

Nu am căutat vocea ei, a curs firesc, am avut-o dintotdeauna. Poezia e prima formă de a povesti istoria. E prima formă de a-i învăța pe copii să vorbească. Poezia e ceva ce poate să-ți placă, să te facă să suferi sau să iubești, fără ca să o înțelegi sau explici. Are melodie și ritm, adică are inimă. Pentru mine, discursul poetic e cel mai potrivit pentru a spune o poveste sumbră. Chiar și mizeria poate fi melancolică în poezie.

Există un moment în care începe puterea amintirilor să scadă, iar personajele înainte înfricoșătoare încep să nu se mai distingă?

Nu se mai disting pentru că în timp ce scriam, mi s-a întâmplat un lucru de care m-am ferit: m-am atașat de personajele negative. Prin asta, cred eu, mi-am atins scopul ca scriitor. Am înțeles-o pe Maria și n-am judecat-o. I-am cunoscut himerele și am văzut că Maria ascundea adânc, în subsol, o „colivie”. Iar în colivie, o pasăre albastră ca a lui Bukowski, pe care o lăsa rareori să iasă, noaptea, când toți dorm. Până la urmă, oricum Ileana avea ceea ce Maria și Cealaltă nu ar fi avut niciodată: arhivarium și poate, mai mult noroc.

După câteva luni de la debut, dacă ai citi Orașul promis, ce ai vrea să o întrebi pe autoarea cărții?

Și totuși, comis-voiajorul s-a sinucis sau a fost omorâtă?

Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Periferiile au libertatea, lipsurile și farmecul lor

Dan Negară a debutat la finalul anului 2019 cu volumul de poezie „triphopuri” (Editura Paralela 45). S-a născut în `89 în Republica Moldova, frecventează Cenaclul Republica din Chișinău și a publicat versuri în câteva reviste de limbă română și engleză. Un dialog cu Dan Negară despre Otto Dix, țări cyberpunk și alte specii raționale:

Mereu mă abat de la poveste

„Am crescut cu personajele lui E.T.A. Hoffmann, și viziunea lui asupra realității a fost pentru mine esențială în formarea autorului care sunt azi. Mereu caut în cele mai comune locuri și personaje ceea ce ceilalți nu văd și ține de o lume ascunsă, mitică sau mistică, după caz.” Un interviu cu Cosmin Perța, pornind de la romanul Arșița, Editura Paralela 45:

„Ostende 1936. Vara prieteniei” de Volker Weidermann (fragment)

La editura Cartea Românească Educațional a apărut Ostende 1936. Vara prieteniei de Volker Weidermann, în traducerea lui Cătălin Pavel. Traducerea a fost realizată prin finanțarea primită de la S. Fischer Stiftung în cadrul programului TRADUKI, ca parte dintr-o serie de proză germană contemporană coordonată de Alexander Rubel.

Iulia Motoc: „Schimbarea locului este esențială atunci când suferim o traumă“

Recent, Iulia Motoc a publicat romanul „Maria și Machiavelli” (Editura Tracus Arte, 2020). Vasile Popovici scrie despre acest roman: „Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.”