Platformă pentru literatură contemporană DE-RO
| © Tracus Arte

Vlad Beu: „Mi-ar plăcea să existe sensuri unice în destinul nostru”

La editura Tracus Arte a apărut volumul de debut „mamifere subatomice”, de Vlad Beu. Autorul s-a născut la Mediaș, în 1980. Fost IT-ist, a programat și coordonat dezvoltarea de jocuri video. Descoperiți ce puteți face când „există camere fără interior care nu trebuie deschise”:

Care sunt acele zone subatomice și periferice ale vieții tale de astăzi? Ai modifica ceva?

În această perioadă mi-e teamă să rostesc orice compus sau derivat din atomic, dar o să spun că pentru mine, zonele periferice, subatomice sunt toate acele latențe care se învârt frenetic în interiorul nostru și care au nevoie să fie observate, care trebuie privite într-un anume fel pentru a exista, și acest fel de a privi nu este instrumentat, nervul optic este chiar inima noastră.
Poate fi vorba de nebuloase care devin pentru prima dată amintiri, intuiții fulgerătoare care ne reconfigurează într-o clipită profunzimile, autoexorcizări care ne sedează haosul, diferitele versiuni ale iubirii care bagă frica-n sperieți. Pe scurt, toate acele metamorfoze care se obțin prin decuparea intermediarului, a instrumentului, și care se întâmplă doar atunci când îți slăbești puțin șuruburile, iei viața de mână, o scoți din beci la plimbare pe bulevard, în luminile tari ale orașului, dar asta e o chestie a naibii de grea la care nu mă pricep aproape deloc.
Ce aș modifica? În perioada asta, multe:). Mi-ar plăcea să existe sensuri unice în destinul nostru ca specie – aș vrea ca genul de metamorfoze despre care vorbesc mai sus să fie ireversibile (din păcate se câștigă greu și se pierd ușor) – cred că atunci am fi o lume mai bună, iar dacă nu mai bună, sigur ar fi mai sigură.

Dacă ar fi să deschizi ochii pentru prima dată, care ai vrea să fie realitatea?

Îți mulțumesc pentru promovarea în funcția de designer & arhitect al realității. Din acest moment există câteva legi fundamentale noi:
– putem să o luăm de la capăt când și de cate ori vrem, dar pentru asta trebuie să schimbăm continentul, culoarea pielii, sexul etc. – nicio amintire nu se șterge – ce se șterge este granița dintre vis, amintire și realitate.

frumusețea va salva lunea (sic!) – prima zi a săptămânii este dedicată lecturii sau altor îndeletniciri care ne apropie de noi și prin asta vom fi infinit mai aproape de ceilalți.

– suferința funcționează după o mecanică nouă: își pierde proprietatea de individualizare, devine o resursă universală, un rezervor comun la care suntem toți mufați în același timp.

– planeta are voință proprie: poate lupta împotriva noastră pentru supraviețuirea noastră, iar armele pe care le folosește sunt dintre cele mai variate; arsenalul cel mai popular este cibernetic: postaci și hackeri microscopici prin boscheți și păduri care se activează, de pildă, când arunci un pet aiurea, se activează și-ți trolează Contul.

– România se califică la un campionat mondial de fotbal:)

De câte ori ai astupat gaura cheii pentru a te proteja de privirile sau părerile celorlalți?

Am astupat și mi-a fost astupată. Și ceilalți s-au ferit la fel de mult pe cât m-am ferit și eu. Și eu am avut păreri, și eu am călătorit cu Budila-Express.
Dar în momentul în care am privit cu atenție prin gaura cheii, nu i-am găsit niciodată pe ceilalți de partea cealaltă a ușii; am găsit doar diferitele mele ipostaze: de la colonia de mamifere subatomice la algoritmii nomazi în căutarea unei camere în căutarea unui interior.
Se spune că există acea gumă de mestecat care astupă gaura cheii pentru a ne proteja de privirile și părerile noastre – încă o caut:)

Vorbești într-un poem de un „aparat nemțesc” care pare să fie capabil de realizarea unor mici iluzii. Ce ți-ai dori să poată face pentru tine?

Acel aparat nemțesc nu are nevoie de vreo prezentare, toți îl cunoaștem, nici de garanție nu e nevoie pentru că nu se strică niciodată, nici de reglaje – este mai precis decât ceasul atomic.
Aparatul se suprapune în regim de căptușeală de înaltă precizie peste toate ale noastre atunci când nu se mai pot ține laolaltă.
Ce mi-aș dori să facă pentru mine? Aș vrea să le mai țină, la o depărtare reversibilă, până când o să găsesc formula care regenerează țesutul organic, și, până acum, poezia s-a dovedit a fi cea mai temerară încercare de a reconecta ițele.

Dacă „toate dorințele vor deveni o formă de realitate”, cum ai vrea să începi?

Îmi doresc să nu se întâmple. Acest scurtcircuit între dorință și realitate nu reprezintă altceva, cred eu, decât deconectarea de la uman – există indivizi care împart, din păcate, aceeași planetă cu noi, și ale căror dorințe se teleportează în realitate, și, din nefericire, îi vedem ieșiți la rampă în mod atroce în perioada asta.
În volum spun despre acest scurtcircuit că este cel mai caloric dintre paradisuri și că este hrănit la sânul gonflabil al credinței absolute că salvarea este la un singur click distanță.
Si totuși, dacă peștișorul de aur s-ar rătăci prin năvoadele mele virtuale, undeva prin volum, și – în regim de austeritate – îmi oferă o singură dorință… papanași făcuți de bunica să fie!:)

Au jocurile video și traseul personajului din acest volum ceva în comun? I-ai resetat personajului de câteva ori destinul?

Legătura este cât se poate de directă: personajul hălăduiește într-o lume neterminată, cu panglica tăiată în mare grabă, o lume fardată strident după ce a fost imobilizată în cămașă de forță.
Personajul este angajat în tot felul de misiuni de tatonare & explorare, cu un ochi pe hartă, cu celălalt pe provizii, în căutare de alianțe, de metode noi de a eficientiza resursele și energia, își dorește să nimerească combinația corectă de acțiuni care maximizează probabilitatea de a avansa la nivelul următor.
Apoi se întreabă dacă se află în versiunea finală sau poate e doar o versiune de test care o să să dea ecran albastru în curând, se întreabă dacă regulile lumii în care se află sunt întâmplătoare, sunt ele flexibile? negociabile? cu cine se pot negocia?
Se întreabă cum arată lumea din afara jocului și mai la urmă întrebarea întrebărilor: ce vor să spună celelalte personaje când spun că ceva e real?
A existat o relație tensionată între mine și personajul din volum. Am încercat mai multe resetări, forțări de destin, am folosit toate instrumentele unui satrap care se crede într-o poziție de putere absolută, dar rezistența a fost crâncenă… încet, încet, a început să aibă propria lui voință, apoi s-a desprins cu totul. Și această desprindere mă face să cred (să sper) că existența acestui liber arbitru al personajului se aplică și la case mai mari.

Cum e după debut? Te simți un pic diferit?

Simt că este o pregătire bună pentru plecarea copiilor la facultate:) – în momentul în care manuscrisul a părăsit fibra mea optică, am știut că așa se simte empty nestul.
Mai există și speranța că o să găsească cititori cărora o să le ofere ceva: poate un plus de imunitate împotriva imediatului sau poate un plus de vulnerabilitate în fața lor înșiși.
Există și teama că cineva o să mă deconspire, o să arate cu degetul cusăturile scriiturii care au rămas la vedere, și pe care, în naivitatea mea, continui să cred că doar eu le văd.
Dar există și dorința ca personajul din volum să-și trăiască intens viețile care-l așteaptă odată cu ieșirea în lume.

Picture of Andra Rotaru
Andra Rotaru
Andra Rotaru (n. 1980) a realizat proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012); Tribar (2018). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). În 2018, Lemur a apărut la editura americană Action Books (traducere de Florin Bican). Volumul Tribar a apărut în Germania, la ELIF VERLAG, în traducerea lui Alexandru Bulucz (2022). De asemenea, a apărut în SUA, la Saturnalia Books, traducere de Anca Roncea (2022).

Citește mai mult:

Ioana Miron: „Vizitatorii”

În timp ce fluiditatea caracterizează natura umană tot mai mult, vă propunem colaje poetice în care actanții explorează literatura din spațiul de limbă germană. Continuăm cu scriitoarea și traducătoarea Ioana Miron, care pornește de la texte de Friedrich Dürrenmatt:

Dacă Paul Celan ar fi în fața mea, l-aș invita să ne plimbăm prin Tübingen

„Dacă Paul Celan ar fi în fața ta, ce l-ai întreba? Ce crezi că ți-ar răspunde? Cum ți-ai răspunde tu însăți acestei întrebări?” În 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Paul Celan, continuăm această serie de întrebări și răspunsuri cu scriitoarea Krista Szöcs.

No items found

Texte proaspete, de citit:

În actualitate