Dacă am fi apropiați, l-aș întreba pe Celan dacă este adevărată relatarea lui Cioran (menționată în unul din Jurnalele Sandei Stolojan), conform căreia și-ar fi fugărit într-o noapte soția cu un cuțit. A-l întreba pe un om dacă este sau nu psihotic echivalează cu interogația dacă trăiește sau nu în infern. Cred că mi-ar răspunde: „În care cerc?“ Pot înțelege afirmația tulburătoare „Myself am Hell“ (Milton): am experimentat la rându-mi anumite aspecte plutonice ale existenței, astfel încât cred că discuția imaginară cu Paul Celan ne-ar duce spre postularea posibilității unui al zecelea cerc infernal, la iadul în sine, la psihoza absolută, la subsolul ospiciului. Și cred că o mare parte din artă vorbește despre acele zone obscure: nu mai vorbesc de Dante sau de Blake, ci putem asculta Große Fuge de Beethoven sau ultima mișcare din sonata a doua a lui Chopin: sfârșitul sfârșiturilor. Sau, mai simplu, putem citi din Lehre vom Zerfall, traducerea lui Celan a Tratatului de descompunere cioranian:
„Vom Ziel, vom sämtlichen Zielen losgerissen, bewahre ich von meinen Begierden und Bitterkeiten nichts als die Formel. Indem ich der Versuchung des Schlüsseziehens widerstand, besiegte ich den Geist, wie ich ja auch das Leben niederrang durch meinen Abscheu davor, es nach Lösungen zu durchforschen. Der Anblick des Menschen: welch ein Brechmittel! Die Liebe: Begegnung zweier Speichel … Sämtliche Gefühle schöpfen ihre Unendlichkeit aus dem Elend der Drüsen. Adel gibt es allein in der Verneinung des Daseins, in einem Lächeln, das über ausgelöschten Landschaften lagert. (s.m.)“
În traducerea Irinei Mavrodin, fragmentul sună astfel: „Rupt de scop, de toate scopurile din dorințele și din amărăciunile mele decât formulele lor. Rezistând ispitei de a trage o concluzie, am învins spiritul, așa cum am învins și viața, din oroarea de a căuta în ea o soluție. Spectacolul omului – ce lucru scârbavnic [quel vomitif]. Iubirea – o întâlnire între două salive [une rencontre de deux salives]… Toate sentimentele își trag absolutul din mizeria glandelor. Nobilă e doar negarea existenței, nobil e doar surâsul ce plutește peste peisaje nimicite [un sourire qui surplombe des paysages anéantis] . (s.m.)“
O declarație de nihilism activ, ce îmi amintește deopotrivă de Eminescu și Lautréamont, care ar putea detona cercurile de sus în jos sau de jos în sus redactată în franceză și în germană de doi români.
